Cât aș fi vrut...
Cât aș fi vrut să nu te știu...
Acum, mă tem că-i prea târziu:
Sunt robul tău și prințul tău
Și, zău, deloc nu-mi pare rău.
Cât aș fi vrut să nu te văd...
Acum, însă, după prăpăd,
Sunt soclul tău și nimbul tău
Și, zău, deloc nu-mi pare rău.
Cât aș fi vrut să nu te-aud...
Acum, zadarnic aș fi surd:
Sunt fanul tău și VIP-ul tău
Și, zău, deloc nu-mi pare rău.
Cât aș fi vrut să nu te simt...
Acum, robit de-al tău alint,
Sunt iadul tău și raiul tău
Și, zău, deloc nu-mi pare rău.
Motto : „Cea mai mică și mai temeinică dintre patrii este familia” - Constantin Ardeleanu;
„Carpe diem, quam minimum credula postero” - Horatiu, „Ode”
( „Trăiește clipa de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine.”)
Căsătoria este unul dintre cele mai importante evenimente din viața oricărei persoane, prag de maturizare și încununare a iubirii.
S-a împământenit obiceiul ca, la anumite intervale de timp, familia să simtă nevoia unor popasuri, pentru a privi în urmă la ceea ce au împlinit, să-și tragă sufletul și să-și stabilească noile obiective de realizat. Aceste momente pot fi considerate borne imaginare în timp, mici redute ale familiei. Aceste popasuri în urcușul nostru implacabil către veșnicie au fost „botezate” frumos: nunți (de hârtie, de bumbac, de piele, de flori, de lemn, de zahăr, de lână, de bronz, de salcie, de tinichea (la 10 ani), de argint (la 25 de ani), de perle (la 30 de ani), de rubin (la 40 de ani), de aur (la 50 de ani), de ametist (la 60 de ani), de platină (la 70 de ani), de diamant (la 75 de ani), de stejar (la 80 de ani) și de os (la 100 de ani de căsnicie) !
Acum, ajunși la „borna” 40, „Nunta de rubin”, Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate minunățiile cu care ne-a binecuvântat până acum și Îl rugăm să ne țină în continuare cu sănătate, putere, speranțe, încredere și răbdare în încercarea noastră de a atinge și „borna” 50 - „Nunta de aur”!
Doamne ajută !
Colindător al nopții, trist boem,
Cu inima chircită aguridă,
Primesc sărutul brumelor dintâi...
Flămând de adevăr și de rotund,
Îmi sorb vremelnicia pân` la fund,
Fluier de os cu viersul smălțuit,
Suflet turnat în faguri de poem...
Sobol, ori liliac purtând hlamidă,
Îmi stoarce-n vene cineva lămâi...
Toamnă de-opal, sosiși !...Bine-ai venit...
Cocoarele-și iau zborul de pe miriști...
Pe brume scrijelă vârful peniței;
Se pregătesc mareele de liniști...
Rugina scurmă crâncen în făget;
Argintul din mesteceni s-a prelins
În păru-ți auriu...Avar profet,
Brumar vânează banul cel încins...
Într-un cotlon, ogarul roade oase
De zile dolofane sfâșiate...
Un croitor tot coase și descoase
Năvoadele de funigei brumate...
Iubiri înrourate mai tânjesc
Înfiorări și tihnă de poieni,
Dar, vai, geloși feroce brumăresc
Și mână aprige turme de reni...
Izvorul își ogoaie blândul șopot...
Deși ne-amenințase cu-al ei șiș,
Ca un tâlhar, sosit în strașnic tropot,
Ne-aruncă, toamna, generos bacșiș...
