ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PRIETENIEI

 Ani frumoși, mulți și rodnici, Prieteni !

Vă mulțumesc pentru prietenia voastră și mă străduiesc să mă ridic la înălțimea

 darului vostru neprețuit !

Doamne ajută !

                  Imn Prieteniei

În fața ta durerea se înclină;

Tristețea o gonești fără de urmă.

Alungi și chin și suferință cu-a ta turmă

De cerberi ce-i ai strajă în grădină.

Înfrângerea o torni în două cupe;

Victoria în două cupe-o torni.

Culmea de netrecut tu o răstorni,

Poruncă dai prăpăstii să s-astupe.

Din ger năprasnic faci călduri toride,

Din depărtări tu faci un voal de moar,

Strângându-le-ntr-un drum de-un palmac doar;

Sădești miozotis în vise-aride...

                         *

Te vezi învins când singur înfrunți soarta;

Tristeți și bucurii ți-s de prisos

Și-aduci Prieteniei scump prinos,

Când, cu evlavie, îi deschizi poarta...

Un loc de poveste - HANU ANCUȚEI

„Există frumusețe peste tot, dar nu oricine o poate vedea.”- truism  spus de Confucius ( Kong Fu Zi ), 552 î.H. - 479 î.H),  filosof, maestrul gândirii chineze.

Marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, supra-numit „Ceahlăul Literaturii Române”, nu numai că a descoperit asemenea locuri , dar unele chiar l-au inspirat în scrierea unor romane, povestiri...Este și cazul Hanului Ancuței, care i-a oferit cadrul propice, inspirația și determinarea de a-l imortaliza, prin cele nouă povestiri cuprinse în volumul „Hanu-Ancuței” (1928), volum pe care George Călinescu îl asemăna cu „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio.

Convingerea, poate ușor subiectivă, a scriitorului rămâne neclintită :

„Socot că nu se mai găsește alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului.”

Și, cu adevărat, acest han, greu de istorie, plin de pitoresc și de farmec, poate fi un ideal loc de popas și relaxare.

Da, ne-am umilit !...

Da, ne-am plecat cu admirație, respect și recunoștință în fața împătimiților meșteri populari ELENA și VASILE CIOCÂRLAN, din comuna Stefan cel Mare, județul Neamț, ca și în fața tuturor izvoditorilor de Frumos și Durabil, veritabile cariatide ale nemuritorului spirit românesc !

În viziunea lor, costumul popular tradițional este un adevărat templu la purtător, adevăratul brand românesc, care ne dă autenticitatea culturală unică, inimitabilă.

Iată de ce este imperios necesar să ne apropiem cu respect, chiar cu duioșie, de aceste simboluri sacre, cu conștiința mileniilor pe care le avem în spate ! Vom avea astfel garanția că

             „Tot ce e românesc nu piere                                                                                                                                       Și nici nu va pieri !”

Lesne-i a zice...FRAGI !...